In mediul rural, ingrijirea familiei, ca si masurile profilactice si fitoterapeutice, erau asigurate de femei, dar manoperele ortopedice cadeau mai ales in sarcina unor barbati priceputi, chiar "specializati", cu un bagaj considerabil de cunostinte empirice. Acesti ndecatori erau buni herboristi, culegatori de te, pe care le preparau si le administrau in patologia cea mai diferita. Pentru cazuri deosebite erau necesare si anumite interventii chirurgicale. in istoria medicinei romanesti sunt pomeniti numerosi "chirurgi tarani", care vor fi dobandit experienta, din generatie in generatie. Herniotomia, cataracta, calculoza cii urinare etc. erau operate cu succes de astfel de "chirurgi tarani", dupa cum relata D. Cantemir, care fusese martor ocular al unei astfel de interventii, iar mai tarziu, profesorul C.D.Severeanu relata despre o operatie la care a fost martor174.
In orasele transilvanene existau de asemenea numerosi astfel de chirurgi, multi aromani. Un "grec" operator pentru afectiunile oculare se pare ca 1-a invatat pe Ioan Molnar-Piuariu, primele elemente ale chirurgiei oftalmologi ce1 5.
Dupa secolul XVII, acesti "vraci" si chirurgi isi exercitau cunostintele mai ales la sate, la oras fiind inlocuiti de "barbierii" care practicau "mica chirurgie" si de "fizici", adica medici instruiti la Constantinopol, Padova, fiind italieni, greci, romani tinuti pe langa curtile nobiliare si domnesti, ajungand treptat sa ocupe si functii in stat, datorita meritelor lor profesionale.
Un medic oculist bucurestean, Eustatius Placicus, care studiase la Oxford si Halle (recomandat de lordul et, fost ambasador al Marii Britanii, la Poarta Otomana) se bucurase de multa pretuire, in epoca respectiva.
Treptat, asistenta medicala, interventiile chirurgicale au trecut in atributiile exclusive ale bolnitelor manastiresti si ale spitalelor orasenesti (ale caror retele s-au extins treptat in toate orasele mari), ca si in acelea ale farmaciilor infiintate din secolele XV-XVI (la Sibiu, in 1494, la Brasov, in 1512, la Bistrita, in 1516, la Cluj, in 1573)177.
Vindecarea bolilor si a tuturor suferintelor locuitorilor de la sate a ramas insa in exclusiva grija a ndecatorilor herboristi, dar care aplicau si opoterapeutica, uneori insotita de descantecele magice, alternate cu rugaciunile incantate.
Pentru tratarea bolilor, ndecatorii tarani recurgeau asadar, la o tripla "strategie curativa": empirismul multimilenar, pe baza unei bune cunoasteri a naturii si a remediilor pe care ea le ofera: terapia magica, prin descantece, gesturi, rituri, obiecte considerate ca un complex de remedii parapsihologice: terapia pietala, prin rugaciune, prin credinta crestina, prin implorarea ajutorului din
Aceste trei cai" (parcurse cronologic, in evolutia culturala a omenirii, mai tarziu, asociate) contribuiau la intarirea sperantei de sanatate si de ata. Empirismul si psihoterapia (realizata prin ultimile doua forme de "interventii"), au dus la complementaritatea metodelor preluate mai tarziu si de "iatrosofie", pentru ndecarea integratoare a fiintei umane, atat a trupului, cat si a sufletului.
