Stravechea locuire a tinuturilor carpatice si cunoasterea calitatilor hranitoare si cu aport substantial de vitamine ale unor specii din flora spontana au determinat intrebuintarea lor de milenii, in alimentatia oamenilor. Existenta acestora si necesitatea procurarii lor au conditionat aparitia unei reale si prime indeletniciri, culesul din natura Chiar dupa cultivarea multimilenara a cerealelor (graul, secara, orzul), a unor legume (varza, ceapa, usturoiul) si a unor pomi fructiferi (marul, parul, prunul), in traditiile alimentare ale habitatului uman carpato-dunarean erau mult folosite si apreciate tele din "darul padurilor".
Astfel se culegeau: urzica (Urtica dioica L).- "pentru fierturi de primavara si de post", care contribuiau la dezintoxicarea organismului dupa perioada de iarna, loboda (Atriplex hortensia L), salatica (Ficaria verna L), stevia (Rumex patientia L), cu mare aport de vitamine, pentru ciorbe si diferite "mancaruri scazute" (cum se numeau local); leurda (Allium ursinum L), macrisul (Rumex acetosella L), macrisul iepurelui (Oxalis acetosella 1), pentru gustul acrisor, datorita componentei bogate in vitamina C.
Fructele de padure, afinele (Vaccinium myrtillus L), macesul (Rosa canina L), zmeura de padure (Rubus idaeus L), murele (Rubus caesius L), fragutele (Fragaria viridis Duch.L), merele padurete (Malus silvestris L), perele padurete si ciresele de padure se consumau ca fructe proaspete, se faceau dulceturi si compoturi, iar din crengute, frunze si ejuri se preparau ceaiuri medicinale.
Alunele constituiau de asemenea un aliment cautat pentru uleiul vegetal deosebit de eficace in tratamentele profilactice si pentru intarirea imunitatii.
Ciupercile comestibile, de o mare varietate constituiau o componenta importanta a alimentatiei traditionale. Empirismul multimilenar i-a invatat pe oameni sa cunoasca speciile de ciuperci comestibile si sa le deosebeasca de cele otravitoare.
Baraboiul (Helianthus tuberosus L) si fereguta dulce (Polypodium vulgare L) se consumau pentru rizomii lor dulci, continand si mult amidon. in emuri de restriste, oamenii satelor inlocuiau cu aceste te, zaharul necesar in alimentatie.