Din cele peste 30.000 de specii cunoscute de paianjeni, doar aproximativ 100 se apara in mod agresiv si au colti suficient de lungi pentru a penetra tegumentul uman. Veninul utilizat de paianjeni pentru a-si imobiliza si digera prada poate cauza necroza, tegumentara si toxicitate sistemica. In timp ce muscaturile majoritatii paianjenilor sunt dureroase, dar nu periculoase, otravirea cu ninul paianjenilor bruni sau vioara (speciaLoxosceles), vaduvaneagra (specia Latrodectus) si a altor specii pot fi amenintatoare de viata. Trebuie incercata identificarea paianjenului agresor, pentru ca exista tratamente specifice pentru muscaturile paianjenului vaduva neagra si paianjenului brun si pentru ca leziunile atribuite paianjenilor sunt frecnt datorate altor cauze.
Muscaturile de paianjeni solitari si arahnoidismul necrotic Dupa muscatura paianjenului brun solitar Loxosceles riclusa si cel putin a altor patru specii de Loxosceles din sudul si stul mijlociu al Statelor Unite, apare necroza sera a tegumentului si tesutului subcutanat. Alti paianjeni care produc
ulceratii necrotice includ paianjenul holbo (Tegeneria agrestis) in nord-stul Pacificului, paianjenul cu sac (specia Chira-canthium) in Statele Unite si, in strainatate, paianjenul brun sud-american Loxosceles laeta in America Centrala si de Sud si alte specii Loxosceles in Africa si Orientul Mijlociu. Toti acesti paianjeni masoara 7-l5 mm in lungimea corpului si intre 2 si 4 cm in deschiderea picioarelor. Paianjenii solitari sunt bruni si prezinta o pata in forma de vioara, de culoare neagra, pe suprafata dorsala; paianjenii hobo sunt bruni cu pete gri si paianjenii cu sac pot fi galben-pai, rzi sau bruni.
Acesti paianjeni nu sunt agresivi impotriva fiintelor umane si musca doar daca sunt amenintati sau presati de tegument. Se ascund sub pietre si buturugi sau in pesteri si vizuini de animale de unde ies noaptea pentru a vana alti paianjeni si insecte. Invadeaza casele in special toamna si cauta ascunzisuri intunecate si retrase in closete, cutele hainelor, sub mobila, in depozite, garaje si mansarde. Adesea musca in timp ce victima se imbraca si sediul muscaturii este mai ales pe brate, gat sau etajul abdominal inferior.
Veninul clar, vascos al acestor paianjeni contine o esteraza, fosfataza alcalina, proteaze si alte enzime care produc necroza tisulara si hemoliza. Sfingomielinaza B, cel mai important factor dermonecrotic, se leaga de membranele celulare si stimuleaza chemotactismul neutrofilelor, conducand la
tromboza vasculara si reactii de tip Arthus. Initial, muscatura nu este dureroasa sau produce o senzatie de intepatura. in urmatoarele cateva ore, locul devine dureros si pruriginos, cu o zona de induratie centrala, inconjurata de o zona palida de ischemie si o zona de eritem. in majoritatea cazurilor, leziunea se vindeca fara tratament in 2-3 zile. in cazurile sere, eritemul difuzeaza si centrul leziunii devine hemoragie si necrotic, cu o bula supraiacenta. Se formeaza o escara neagra, care se desprinde cateva saptamani mai tarziu, lasand un
ulcer care poate aa mai mult de 2,5 cm in diametru si entual o cicatrice deprimata. Vindecarea se produce in 3-6 luni, dar poate dura chiar pana la 3 ani daca este interesat tesutul adipos. Complicatiile locale includ lezarea nervilor si infectia secundara. in 72 de ore de la muscatura pot aparea febra, frisoane, astenie, cefalee, greata, varsaturi, mialgii, artralgii, rash maculopapular si leucocitoza. in cazuri rare, complicatiile acute ca
anemia hemolitica, hemoglobinurie si
insuficienta renala sunt fatale.
Tratamentul initial include toaleta locala, aplicarea unui pansament steril si comprese reci si ridicarea si imobilizarea libera a membrului afectat. Daca sunt indicate, trebuie sa se administreze analgezice, antihistaminice, antibiotice si profilaxie antitetanos. in primele 48-72 de ore, administrarea dapsonei, un inhibitor leucocitar, poate opri progresia leziunii spre necroza. Dapsona se administreaza oral, in doze de 50-l00 mg de doua ori pe zi, dupa ce s-a exclus deficitul de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza. Eficacitatea glucocorticoizilor locali sau sistemici nu a fost dodita si antininul specific pentru Loxoscales, potential util, nu a fost aprobat pentru administrare in Statele Unite. Dupa ce semnele de inflamatie acuta cedeaza, pot fi necesare debridarea si mai tarziu, grefarea de piele, dar excizia chirurgicala imediata a plagii este daunatoare. Pacientii trebuie monitorizati indeaproape pentru semne de hemoliza, insuficienta renala si alte complicatii sistemice.
Muscatura paianjenilor vaduva Muscatura femelei de paianjen vaduva este notorie prin efectul neurotoxinei sale puternice. Latradectus mactans, vaduva neagra, a fost descoperit in fiecare stat din Statele Unite, cu exceptia Alaskai, si este mai abundent in sud-est. Masoara pana la 1 cm in lungimea corpului si 5 cm in deschiderea picioarelor, este negru stralucitor si are un desen in forma de clepsidra rosie pe abdomen. Alte specii periculoase nord-americane de Latradectus includ L. geometricus (vaduva bruna), L. bishopi (vaduva rosie), L. varidus si L. hesperus si exista specii inrudite in alte regiuni temperate si subtropicale ale globului.
Paianjenii vaduva isi tes panzele sub pietre, buturugi, te sau gramezi de pietre sau in locurile intunecoase din hambare, garaje si alte dependinte. Muscaturile sunt mai frecnte vara si toamna timpuriu si se produc cand panza este afectata sau cand paianjenul este prins sau provocat. Coapsele si organele genitale sunt sediile in care omul este muscat in timp ce sta intr-o latrina.
Muscatura initiala trece neobservata sau este perceputa ca o intepatura usturatoare. La locul de intrare al coltilor apar doua pete mici rosii, eritem usor si edem. Veninul uleios, de culoare galbena, care este injectat nu produce necroza locala si unele persoane nu dezvolta alte simptome. Totusi, a-latrotoxina, cea mai activa componenta a ninului, se leaga irersibil de nervi si determina eliberarea si entual depletia de acetilcolina, noradrenalina si alti neurotransmitatori din terminatiile presinaptice. in 30-60 de minute, la sediul muscaturii apar crampe dureroase, care apoi se generalizeaza, cuprinzand muschii mari ai extremitatilor si ai trunchiului. Rigiditatea extrema a musculaturii abdominale si durerea intensa pot sugera peritonita, dar abdomenul nu e sensibil la palpare.
siune, tahicardie, dispnee, anxietate, cefalee, astenie, fasciculatii, parestezii, hiperreflexie, retentie urinara,
travaliu prematur. Se raporteaza rabdomioliza si insuficienta renala, iar stopul respirator, hemoragia cerebrala si insuficienta cardiaca pot fi fatale, in special la indivizii foarte tineri, la varstnici sau la debilitati. Durerea incepe sa cedeze in primele 12 ore, dar poate recidiva in cateva zile sau saptamani inainte de vindecarea spontana.
Tratamentul consta in toaleta locala, aplicatii de gheata si profilaxie antitetanica. Hipertensiunea nu raspunde la analgezice si antispastice, cum ar fi benzodiazepinele si metocar-bamolul, necesitand medicatie antihipertensiva specifica. Administrarea intranoasa a 1-2 fiole de antinin ecvin, larg disponibil, duce la cedarea durerii si poate salva viata. Datorita riscului de anafilaxie si de boala a serului, antininul trebuie rezervat cazurilor sere care implica stop respirator,
hipertensiune necontrolabila, convulsii sau in sarcina.
Intoxicatia cu nin de Tarantula si alti paianjeni Tarantulele sunt paianjeni longevivi, parosi, dintre care 30 de specii se gasesc in Statele Unite, mai ales in sud-st. Tarantulele, care au denit "animale de casa\" populare, sunt in general specii importate, colorate viu si cu o deschidere a picioarelor de pana la 25 de cm. Tarantulele musca doar cand sunt amenintate si nu cauzeaza leziuni mai sere decat cele prin intepatura unei albine, dar ninul lor, ocazional, provoaca
durere profunda si inflamatie. Unele specii sunt acoperite de fire de par iritante, care se desprind cu miile cand un paianjen amenintat isi freaca picioarele posterioare de abdomenul dorsal. Aceste fire de par patrund prin tegumentul uman si produc papule pruriginoase care dureaza timp de cateva saptamani. Tratamentul muscaturilor consta in toaleta locala si ridicarea zonei muscate, profilaxie antitetanica si administrarea de analgezice. Antihistaminicele si glucocorticoizii topici sau sistemici se administreaza pentru expunerea la
parul iritant.
Atrax robustus, paianjenul cu panza conica din Sydney, Australia si speciile Phoneutria, paianjenii sud-americani de bananier sunt printre cei mai periculosi paianjeni din lume, datorita comportamentului lor agresiv si a neurotoxinelor lor puternice. Otravirea de catre A. robustus cauzeaza un sindrom neuromotor rapid progresiv, care poate fi fatal in 2 ore. Muscatura paianjenilor de bananier provoaca durere locala sera, urmata de simptome sistemice profunde si
paralizie respiratorie, care poate duce la deces in 2-6 ore. Sunt disponibile antininuri specifice pentru muscatura fiecaruia dintre acesti paianjeni. Specia Lycosa (paianjenul-lup) se gaseste in toata lumea si poate produce muscaturi dureroase si inflamatii locale tranzitorii.