Constatarea faptului ca serul pacientilor cu uremie exercita efecte toxice in diferite sisteme de testare biologica a motivat o cercetare atenta care sa identifice toxinele responsabile. Cele mai probabile candidate ca
toxine in uremie sunt produsii secundari ai meolismului proteinelor si aminoacizilor. Spre deosebire de grasimi si carbohidrati care sunt in final meolizati la dioxid de carbon si apa, substante care sunt usor excretate chiar la subiecti uremiei prin plamani si piele, produsii meolismului proteinelor si aminoacizilor depind in mare masura de rinichi pentru excretie. Un numar vast de asemenea produsi au fost identificati (elul 271-l). Totusi, rolul acestor diferite substante in patogeneza sindromului uremie este neclar. Simptomele uremiei sunt grosier si incon
sistent corelabile cu concentratiile ureei in sange. Cu toate acestea, desi probabil ca nu e o cauza principala a toxicitatii uremice evidente, ureea poate fi responsabila de cateva dintre anormalitatile clinice, inclusiv anorexie, astenie,
voma si cefalee. Pe de alta parte, niluri crescute ale acidului guanidinosuccinic in plasma, prin interferarea cu activarea factorului III plachetar de catre adenozindifosfat (ADP), contribuie la deteriorarea functiei plachetare in IRC. Creatinina poate cauza efecte adrse dupa conrtirea in meoliti ca sarcozina si metilguanidina. Compusii azotati cu o greutate moleculara de 500 pana la 12.000 daltoni (asa numitele molecule mijlocii) sunt de asemenea retinuti in IRC si in mod similar se crede ca au rol in morbiditate si mortalitate la subiectii uremiei. Descresterea excretiei
renale nu este unicul motiv pentru care asemenea molecule de marime mijlocie im
preuna cu variate citokine si factori de crestere se acumuleaza in plasma uremica. Rinichii caolizeaza obisnuit un numar de proteine plasmatice si polipeptide circulante; odata cu reducerea masei renale, aceasta capacitate poate fi deteriorata puternic. Mai mult, nilurile plasmatice ale multor
hormoni polipeptidici (incluzand hormonul paratiriodian -PTH, insulina, glucagonul, hormonul luteinizant si prolactina) cresc in
insuficienta renala deseori marcat din cauza deteriorarii caolismului renal, dar si din cauza cresterii secretiei. Dintre acestea, PTH-ul in exces poate fi o "toxina\" uremica importanta datorita efectelor sale adrse de crestere a nilurilor de calciu citosolic celular in cateva tesuturi si organe. Consecinta nilurilor circulante inalte ale PTH si ale altor hormoni in insuficienta renala cronica sunt abordate mai jos.
