mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Tulburari ale metabolismului hepatic
Index » Afectiuni ale aparatului digestiv » Tulburari ale metabolismului hepatic
» Sinteza si degradarea proteinelor

Sinteza si degradarea proteinelor


Share





Ficatul este un sediu important al sintezei si degradarii proteinelor. Desi masa musculara corporala produce cea mai mare cantitate de proteine, ficatul are cea mai mare rata de sinteza raportata la gram de tesut. Ficatul sintetizeza nu numai proteinele de care are nevoie, dar si numeroase proteine de export. Dintre acestea din urma, albumina este cea mai importanta; este produsa cu o rata de aproximativ 12 g/zi, reprezentand 25% din sinteza proteica totala de la nil hepatic, si jumatate din toate proteinele de export. Durata normala medie de injumatatire a albuminei serice este de 17 pana la 20 de zile. Proportia hepatocitelor care desfasoara o functie activa de sinteza a albuminei variaza intre 10% si 60% in functie de necesitatile organismului. Aproximativ 60% din albumina se po ate regasi in spatiile extravasculare, dar albumina plasmatica ramane cea mai abundenta proteina circulanta.
Albumina contribuie in mod semnificativ la presiunea oncotica a plasmei. in plus, este principala proteina cu capacitati de legare si transport pentru numeroase substante, incluzand unii hormoni, acizi grasi, metale, triptofan, bilirubina si alti anioni organici, de origine endogena si exogena. in ciuda multiplelor functii ale albuminei, rarii indivizi cu analbuminemie congenitala nu par a aa nici o tulburare fiziologica majora in afara acumularii excesi de lichid extravascular. Deoarece multi dintre liganzii mai putin hidrofobi pot fi transportati in forma nelegata, aceasta sugereaza ca si alte proteine serice pot aa capacitati de legare si transport.



S-au facut multe progrese in cunoasterea mecanismelor implicate in sinteza proteinelor secretarii, in special a albuminei. Poliribozomii legati de reticulul endoplasmic rugos (RER) al hepatocitului sunt sediul principal al translatiei acidului ribonucleic mesager (ARNm) care codeaza proteinele de export; in contrast, proteinele destinate uzitarii intracelulare, cum ar fi feritina, sunt sintetizate mai ales in poliribozomii liberi, mai degraba decat in cei legati din citoplasma. Albumina, asemenea proteinelor secretorii produse de alte organe, pare a fi sintetizata initial sub forma unui precursor mai mare, preproalbumina. Aceasta molecula precursoare contine 24 de resturi aminoacidice aditionale la capatul N-terminal denumite peptida semnal, care sufera doua clivari secntiale (sau "procesare\"). Portiunea "pre\" din prepro albumina este clivata in RER chiar inainte ca sinteza proteica sa fie completa; segmentul "pro\" este indepartat in lumenul RER. Molecula este apoi transportata la aparatul Golgi inaintea secretiei. O data ce sinteza si procesarea sunt terminate, albumina este transportata de la culele Golgi la suprafata hepatocitului prin mecanisme care nu sunt clare, dar aproape sigur implica micro filamentele aparatului micro tubular al celulei. Desi limfa hepatica a spatiului Disse furnizeaza o potentiala cale de transport pentru albumina nou eliberata, majoritatea proteinelor secretate, cum ar fi albumina, intra in plasma.
Sinteza albuminei este influentata de un numar de factori de reglare. Acestia includ rata transcriptiei ARNm specific si disponibilitatea substratului ARNt (ARN de transfer). La nilul translatiei, intergritatea poliribozomilor si capacitatile lor de sinteza sunt modificate de factori care afecteaza initierea, elongatia si eliberarea peptidelor si proteinelor, precum si de disponibilitatea ATP, GTP si ionilor de magneziu. Rata
sintezei albuminei este de asemenea influentata de disponibilitatea aminoacizilor precursori, in special triptofan, cel mai rar dintre aminoacizii esentiali. intr-adevar, la pacientii cu tumori carcinoide mari, sinteza albuminei poate scadea brusc atunci cand triptofanul este consumat de celulele carci-noidului pentru productia 5-hidroxitriptofanului (serotonina) ( modulul 95). Rata sintezei albuminei este de asemenea afectata de presiunea coloid oncotica, cresterea productiei avand loc ca raspuns la scaderea presiunii oncotice. in final, influentele unor hormoni ca insulina si glucagonul asupra meolismului proteic hepatic sunt in stransa corelatie cu factorii nutritionali discutati mai sus.
Ficatul produce si o larga varietate de alte proteine secretorii, majoritatea dintre acestea avand o cale de sinteza si procedura de procesare similare albuminei. Prezenta peptidei semnal, cum ar fi segmentul "prepro\" al albuminei, care este ulterior inlaturat in timpul maturatiei proteinei, pare a fi un mecanism general pentru orientarea proteinelor in membranele reticulului endoplasmic si directionarea lor mai ales pentru export, decat pentru utilizare intracelulara sau degradare. Majoritatea proteinelor sufera chiar si alte modificari ulterioare prin glicozilare secntiala in RER si aparatul Golgi. Miezul glucidic al acestor glicoproteine pare a fi important in determinarea locului lor de actiune si ratei lor de captare in tesuturi, dupa secretie. Unele dintre glicoproteinele secretorii importante din punct de dere clinic includ ceruloplasmina, alfal-antitripsina si majoritatea celorlalte globuline alfa si beta. in timp ce sediul caolismului albuminei nu este cunoscut cu siguranta, indepartarea reziduurilor de acid sialic terminal dupa secretie si, ca o consecinta, expunerea reziduurilor penultime de galactoza sau N-acetilglucozamina pare a determina extractia din plasma a proteinelor "imbatranite\", extractie mediata de receptori, de catre hepatocite si celulele Kupffer, urmata de degradarea lor ulterioara. Reducerea numarului de receptori hepatici pentru asialoglicoproteine pare sa determine cresterea concentratiilor serice ale acestor glicoproteine la pacientii cu boli hepatice sere si cronice.
Din punct de dere clinic, una dintre cele mai importante tulburari ale meolismului proteic este dezvoltarea hipoalbu-minemiei, datorata in principal reducerii activitatii de sinteza. Sinteza scazuta poate fi determinata de o scadere atat a numarului cat si a functiei hepatocitelor. O scadere a aportului alimentar de aminoacizi poate sa contribuie de asemenea la o sinteza deficitara. intr-o oarecare masura, organismul incearca sa compenseze scaderea sintezei de albumina prin scaderea ratei de degradare. incercarile de crestere a nilului albuminei serice prin perfuzii intranoase sunt adesea ineficiente, deoarece acest mecanism compensator poate fi afectat si reducerea degradarii albuminei poate sa nu aiba loc. Degradarea redusa a albuminei nu este un fenomen general in afectiunile hepatice cronice, deoarece alte proteine, cum ar fi fibrinogenul, sunt degradate mai rapid decat in mod normal. La pacientul cu ascita, gradul de hipoalbuminemie este inrautatit de pierderea unor cantitati mari de albumina in lichidul ascitic. in cazul existentei unei presiuni noase hepatice crescute (cum ar fi blocarea fluxului postsinusoidal sau al nei hepatice) poate exista o crestere a productiei limfatice hepatice insotita de extravazare in cavitatea peritoneala. Spre deosebire de limfa intestinala, continutul proteic al limfei hepatice pare sa fie relativ neinfluentat de presiunea oncotica a lichidului de ascita, foarte probabil reflectand lipsa de jonctiuni stranse intre celulele endoteliale sinusoidale.


Alte proteine produse de ficat includ multi dintre factorii sanguini ai coagularii: fibrinogenul (factorul I), protrombina (factorul II) si factorii V, VII, IX, X, XII si XIII, precum si factorii inhibitori ai coagularii si fibrinolizei. Factorii II, VII, IX si X sunt influentati de vitamina K si dependenti de absorbtia normala a lipidelor in intestin. Vitamina K actiaza un sistem enzimatic in reticulul endoplasmic hepatic, ce catalizeaza gamma carboxilarea anumitor reziduuri glutamil ale precursorilor factorilor coagularii. Gamma carboxilarea creste capacitatea protrombinei de a lega calciul si fosfolipidele si permite conrsia sa rapida la trombina in prezenta factorilor V si X (modulul 118).
Ficatul este implicat in procesul de hemostaza in virtutea functiilor sale anabolice si caolice. Dupa cum era de asteptat, afectiunile hepatice sere conduc la reducerea sintezei de protrombina, un factor de coagulare dependent de vitamina K. Prezenta malnutritiei, a folosirii antibioticelor cu spectru larg sau tulburarii absorbtiei lipidelor datorita reducerii concentratiei intestinale de saruri biliare (de exemplu in colestaza) pot accentua hipoprotrombinemia, prin scaderea cantitatii de vitamina K absorbita din intestin. in aceste situatii, nilurile protrombinei pot fi corectate cel putin partial prin administrarea parenterala de vitamina K. Totusi, cand coagulopatia este rezultatul alterarii functiei hepatocelulare si nu a colestazei sau factorilor intestinali, este improbabil ca vitamina K exogena sa corecteze sau sa imbunatateasca sinteza de protrombina. Proteinele coagularii dependente de vitamina K au un timp de injumatatire semnificativ mai scurt decat al albuminei; de aceea, instalarea hipoalbuminemiei este de obicei precedata de hipoprotrombinemie, in special la pacientii cu afectare hepatocelulara acuta. in ciroza, coagulopatia poate fi in continuare agravata de catre trombocitopenia rezultata din hipersplenism.
Deoarece ficatul este si sediul de producere al factorilor coagularii independenti de vitamina K, o lezare hepatica sera poate conduce la concentratii plasmatice scazute ale factorului V. Este neobisnuit ca fibrinogenul sa fie redus semnificativ, cu exceptia cazului in care exista un sindrom asociat de coagulare intravasculara diseminata (CID). Din moti neclare, ficatul lezat poate produce de fapt cantitati crescute de fibrinogen, precum si de alte proteine, colectiv denumite reactanti de faza acuta (proteina C reactiva, haptoglobina, ceruloplasmina si transferina). Ultimele sunt produse atat ca raspuns la lezarea hepatica cat si in asociatie cu afectiuni sistemice cum ar fi cancerul, artrita reumatoida, infectiile bacteriene, arsurile si infarctul de miocard. Citokinele, incluzand interleukinele 1 si 6, par sa fie stimuli majori pentru sinteza hepatica a reactantilor de faza acuta. Cu toate acestea, in timp ce ficatul bolnav poate produce cantitati normale sau crescute de fibrinogen, moleculele in sine pot fi anormale calitativ (respectiv structural si functional) reflectand tulburari mai subtile ale sintezei proteice. Aceste molecule de fibrinogen, anormale din punct de dere functional, pot contribui la hemostaza frecnt alterata la pacientii cu afectiuni hepatice cronice.



Tipareste Trimite prin email















Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2019 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor


  Sectiuni Afectiuni ale aparatului digestiv:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai